Desi am vrut sa evit subiectul "love", el face mult prea mult parte din fiinta umana, oricat as vrea sa-mi reneg sentimentele si sa spun ca oamenii sunt mult prea egoisti ca sa poata iubi, sunt momente in viata cand ai nevoie de acel cineva, care nu e mama cum ne tot indeamna domnii de la Cosmote.
Urat e ca iubirea adevarata cred ca apare doar o data in viata iar la mine a venit al dracu de devreme si cu cine nu trebuia. Desi sunt genul de om ce ma plictisesc foarte repede, dupa ce am modelat un om cu greu il pot inlocui. Diversitatea e doar o aparenta desi intalnesti oameni speciali niciodata nu vei putea inlocui persoana pentru care oricand ti-ai fi dat viata fara sa intrebi " De ce?".
Imi place sa cred despre mine ca sunt un luptator pentru cine merita, si niciodata n-am sa renunt la acei oameni ce mi-au fost alaturi fara a astepta ceva in schimb. Desi multi spun ca e vorba aici de abilitati sociale, tin sa le reamintesc una e sa fraieresti pe cineva fara sa-ti pese de consecinte, iar alta e atunci cand dupa acel gest ai decat un sentiment fizic si psihic, cand te gandesti doar la acea persoana, cand numai ai nevoie de mancare, apa, tigari, sex, ci doar de continuitate alaturi de acea persoana.
Intrebarea acum e, care este limita de autodistrugere atunci cand lupti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu